Statuie in onoarea Eroului Tatar in Polonia
Publicat de tatarman la luni, decembrie 06, 2010Reprezentanţi ai tătarilor din lumea întreagă cât şi înalte oficialităţi poloneze au participat la dezvelirea statuii Eroului Tătar din Gdansk , Polonia. Au fost prezente delegaţii ale Republicii Autonome Tatarstan, reprezentanţi ai tătarilor din Crimeea, Turcia si România. La aceasta somptuoasa ceremonie, la care au participat peste 5000 de persoane, au fost arborate drapelele Tatarstanului şi ale tătarilor Crimeeni, fiind intonate imnurile "Tuwgan Elim" respectiv "Ant etkenmen".
"Monumentul este un simbol al recunoştinţei faţă de cei 600 de ani de co-existenţă a minorităţii tătare alături de poporul polonez...Tătarii şi-au vărsat sângele în toate luptele de independenţă susţinute de poporul polonez. Ei au contribuit la punerea bazelor Republicii Polonia" a declarat preşedintele polonez Bronislaw Komorowski.
Statuia reprezintă un soldat tătar călare ce ţine în mâna dreaptă un "bunchuk"(stindard turcic de razboi), făcând parte din cavaleria armatei Poloneze implicate in razboiul polono-rus din 1920. De-a lungul a aproximativ 600 de ani, cavaleria tatara a luptat alaturi de poporul polonez . In anul 1410, 15 iulie, tatarii au ajutat alianta polono-lituaniană să învingă armata cavalerilor teutoni în Bătălia de la Grunwald, cunoscută şi ca Bătălia de la Tannenberg. A fost bătălia decisivă a războiului polono-lituaniano-teutonic și una dintre cele mai mari ale evului mediu european, iar cavaleria tătara a jucat un rol important in învingerea cavalerilor teutoni, care nu şi-au mai revenit niciodata.
Pe piedestalul statuii scrie (traducere aproximativă) :
"Cu bunchuk-ul pentru Polonia / Z buńczukiem za Polskę"
"Chiar şi în vântul fără odihnă al stepei nesfârşite/Jeszcze szumi powiew stepow bezkresnych,
Se aud strigăte de viteji comandanţi / Jeszcze slychac krzyki wodzow walecznych
Cât timp străluceşte bunchuk-ul si gloria tătară / Jak blysk bunczuka dawni tatarska chwala
Inimile noastre bat pentru o prietenie sinceră / Zabrzmi w sercach przyjaciol serdecznych
Selim Chazbijewicz "
Selim Chazbijewicz este un poet si publicist de origine tătară din Polonia. El este profesor la Universitatea Warmia-Mazury din Olsytzn. A fost membru al Solidarităţii, iar mai târziu, şeful Uniunii Tătarilor din Polonia şi imamul comunităţii musulmane de la Gdańs.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Si acest monument o fi fost asezat tot intr-un cimitir?... Unul musulman, fireste. :D
Azi am aflat ca a inceput sau incepe Ramadanul. Iti doresc o luna de Ramadan plina de pace suflteteasca si lumina alaturi de familia ta.
Statuia se afla intr-un parc, mare, si din start este incomparabila cu bazaconia de la Constanta :D
Multumesc, la fel si tie :)
Trimiteți un comentariu
COMENTARIILE SUNT SUPUSE MODERARII INAINTE DE PUBLICARE!
COMENTARIILE "ANONIM" NU VOR FI PUBLICATE!