tatar,tatarca,tatarşa,tatarlar,tatarlık,tatarım,tatarman,tartar,tatars,tatari,tatareşte
Elzara - Guzel Kirim
0 comentarii
tatar,tatarca,tatarşa,tatarlar,tatarlık,tatarım,tatarman,tartar,tatars,tatari,tatareşte
Qıdırlez (Hıdrellez)
1 comentarii
tatar,tatarca,tatarşa,tatarlar,tatarlık,tatarım,tatarman,tartar,tatars,tatari,tatareşte
Qıdırlez-ul la tatarii dobrogeni
Qıdırlez-ul este o sarbatoare ce-si are originile in cultura tatara preislamica a Asiei Centrale. Se sărbă torește pe data de 6 mai. Era considerata prima zi a verii. Qıdırlez se mai traduce prin verdeata, iarba, pasune, invierea naturii, incantarea ochilor cu natura. Qıdırlezul este o sărbătoare păgână, preislamică, iar la tătarii dobrogeni are o semnificația similară Sabantoyului tătarilor din Kazan. Anume de sărbătoare a plugului, la finalul perioadei de însămânțare de primăvară.
De-a lungul istoriei a suferit in forma ei diferite transformari, interpretari si adaptari, influențată și de obiceiurile țiganilor vorbitori de limbă turcă.
In Dobrogea a devenit o zi de pomenire a mortilor. In zilele ce preced aceasta sarbatoare se merge in cimitir(mezarlıq),se face curat si se ingrijesc mormintele(mezarlar). In dimineata zilei de Qıdırlez se gatesc mancaruri traditionale pe baza de aluat (qamır aşları) cu care se merge la cimitir si se impart celor nevoiasi. Se spun rugaciuni de pomenire la mormintele celor apropiati.
Aceasta zi se sarbatoreste si prin picnicuri la iarba verde, in padure sau la marginea apelor. In mijlocul naturii se incing tot felul de concursuri sportive si distractive. In trecut se faceau curse cu caii si kures(lupte tataresti).
Inca un obicei este "qalakay tıgırtmaq". De pe o panta se rostogolea la vale o placinta traditionala tatareasca numita qalaqay ; dupa pozitia in care se oprea la baza pantei se presupunea daca va fi un an prosper sau sarac.
In seara de Qıdırlez se obisnuia aprinderea unor focuri peste care cei prezenti sareau. Saritul peste foc este intalnit la mai toate sarbatorile traditionale de schimbare a anotimpului, acest gest simbolizand trecerea, traversarea unei etape.
In functie de tara, zona si traditie, exista o multime de superstitii legate de aceasta sarbatoare. Una dintre ele ar fi ca in noaptea de Qıdırlez, toate obiectele cu capac sau inchizatori din casa si curte sa fie lasate deschise, pentru ca bunastarea sa intre in toate. Se considera ca orice dorinta se poate implini in noaptea de Qıdırlez. De aceea exista si obiceiul legarii "dorintelor", sub forma unor obiecte proprii (batiste sau bucati de material), de ramurile copacilor sau al trandafirilor.
Chiar daca unii inca o considera ca fiind o sarbatoare pagana, acestia uita ca la momentul convertirii la islam, tatarii au fost acceptati cu tot bagajul traditional si cultural din care faceau parte si sarbatori ca Nawrez-ul, Qîdîrlez-ul sau Sabantoy-ul.
Qıdırlez-ul la tatarii dobrogeni
Qıdırlez-ul este o sarbatoare ce-si are originile in cultura tatara preislamica a Asiei Centrale. Se sărbă torește pe data de 6 mai. Era considerata prima zi a verii. Qıdırlez se mai traduce prin verdeata, iarba, pasune, invierea naturii, incantarea ochilor cu natura. Qıdırlezul este o sărbătoare păgână, preislamică, iar la tătarii dobrogeni are o semnificația similară Sabantoyului tătarilor din Kazan. Anume de sărbătoare a plugului, la finalul perioadei de însămânțare de primăvară.
De-a lungul istoriei a suferit in forma ei diferite transformari, interpretari si adaptari, influențată și de obiceiurile țiganilor vorbitori de limbă turcă.
In Dobrogea a devenit o zi de pomenire a mortilor. In zilele ce preced aceasta sarbatoare se merge in cimitir(mezarlıq),se face curat si se ingrijesc mormintele(mezarlar). In dimineata zilei de Qıdırlez se gatesc mancaruri traditionale pe baza de aluat (qamır aşları) cu care se merge la cimitir si se impart celor nevoiasi. Se spun rugaciuni de pomenire la mormintele celor apropiati.
Aceasta zi se sarbatoreste si prin picnicuri la iarba verde, in padure sau la marginea apelor. In mijlocul naturii se incing tot felul de concursuri sportive si distractive. In trecut se faceau curse cu caii si kures(lupte tataresti).
Inca un obicei este "qalakay tıgırtmaq". De pe o panta se rostogolea la vale o placinta traditionala tatareasca numita qalaqay ; dupa pozitia in care se oprea la baza pantei se presupunea daca va fi un an prosper sau sarac.
 |
| foto:tourismlifeinturkey.com |
In functie de tara, zona si traditie, exista o multime de superstitii legate de aceasta sarbatoare. Una dintre ele ar fi ca in noaptea de Qıdırlez, toate obiectele cu capac sau inchizatori din casa si curte sa fie lasate deschise, pentru ca bunastarea sa intre in toate. Se considera ca orice dorinta se poate implini in noaptea de Qıdırlez. De aceea exista si obiceiul legarii "dorintelor", sub forma unor obiecte proprii (batiste sau bucati de material), de ramurile copacilor sau al trandafirilor.
Chiar daca unii inca o considera ca fiind o sarbatoare pagana, acestia uita ca la momentul convertirii la islam, tatarii au fost acceptati cu tot bagajul traditional si cultural din care faceau parte si sarbatori ca Nawrez-ul, Qîdîrlez-ul sau Sabantoy-ul.
Ziua Copilului in lumea Turcica
0 comentarii23 Aprilie 1920 este o data memorabila, care semnifica ziua in care s-a inceput Prima Sesiune a Marii Adunari Nationale a Turciei, ca reprezentanta legitima a vointei populare si a fost proclamata Suveranitatea Nationala a Turcilor, in focul bataliei pentru salvgardarea existentei sale.
Dupa 4 ani, in data de 23 Aprilie 1924, Ataturk a decis ca ziua aceasta- "23 Aprilie" sa fie declarata zi de sarbatoare. Cinci ani mai tarziu, in data de 23 Aprilie 1929, Ataturk a dedicat aceasta sarbatoare copiilor si, pentru prima oara, in ziua de 23 Aprilie a fost celebrata in acel an si ca Sarbatoare a Copiilor. La aceasta sarbatoare , care a capatat o dimensiune internationala prin invitarea a sase tari pentru prima data in 1979, sosesc an de an copii din aproximativ 40 de tari straine, ca oaspeti ai copiilor turci. Prima si singura tara din lume care a dedicat o sarbatoare importanta copiilor si care o impartaseste cu toate tarile este Turcia.
 |
| 23 Nisan |
"23 Aprilie - Sarbatoarea Copiilor si a Suveranitatii Nationale", ramasa in constiinta nationala drept expresia cea mai concludenta a independentei Natiunii Turce, in fiecare an este intampinata, atat in Turcia, cat si in lumea intreaga, dar si de catre comunitatile tatara si turca din Romania, cu diverse manifestari menite a consolida unitatea si solidaritatea nationala.
In aceasta zi copii devin constienti de rolul lor in cunoasterea valorilor nationale pe care inaintasii le-au lasat mostenire generatiilor viitoare si au datoria de a le pastra si perpetua.
Astfel de sarbatori de importanta majora, precum cea din ziua de 23 Aprilie, sunt chezasia unitatii noastre.
Tepreş
0 comentarii
tatar,tatarca,tatarşa,tatarlar,tatarlık,tatarım,tatarman,tartar,tatars,tatari,tatareşte,tepreş
Tepreş = picnic, petrecere campeneasca
Tepreş = picnic, petrecere campeneasca
Personalităţi tătare: Aledin Amet
0 comentarii
tatar,tatarca,tatarşa,tatarlar,tatarlık,tatarım,tatarman,tartar,tatars,tatari,tatareşte
Deputat in Parlamentul Romaniei din partea Uniunii Democrate a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania .Poet si ziarist. S-a nascut pe 25 decembrie 1967 in orasul Constanta. Fiul lui Buran si Leman. Cursul primar si gimnazial il urmeaza la scoala generala nr. 32 Constanta, iar studiile medii la liceul "Ovidius"(cls a IX-a si a X-a) si la liceul industrial a XI-a si a XII-a. E de asemeni absolventul unei scoli post-liceale de informatica la Timisoara si al Facultatii de Filologie si Ziaristica din cadrul Universitatii "Hiperion"- Bucuresti. Isi ia licenta in 1997.
Din activitatea parlamentara se remarca initiative legislative de importanta majora pentru comunitatea tatara din Romania, printre care: studierea limbii tatare in scoli ca materie optionala si legea privind declararea zilei de 13 decembrie ca zi a tatarilor din Romania. Pe langa acestea este coautor la multe alte legi.
Ca ziarist debuteaza in ziarul "Dobrogea noua", in 1985.Colaboreaza la "Contemporanul", "Metafora", "Karadeniz", "Caş", "Tomis". Editorial debuteaza in 1999.
-"Dictionarul personalitatilor turco-tatare din Romania", Agi-Amet Gemal, editura Metropol,1999.
-"4 ani in Parlamentul Romaniei [texte politice]" , Aledin Amet, Ovidius University Press, Constanta, 2008.
 |
| Aledin Amet |
Din activitatea parlamentara se remarca initiative legislative de importanta majora pentru comunitatea tatara din Romania, printre care: studierea limbii tatare in scoli ca materie optionala si legea privind declararea zilei de 13 decembrie ca zi a tatarilor din Romania. Pe langa acestea este coautor la multe alte legi.
Ca ziarist debuteaza in ziarul "Dobrogea noua", in 1985.Colaboreaza la "Contemporanul", "Metafora", "Karadeniz", "Caş", "Tomis". Editorial debuteaza in 1999.
-"Dictionarul personalitatilor turco-tatare din Romania", Agi-Amet Gemal, editura Metropol,1999.
-"4 ani in Parlamentul Romaniei [texte politice]" , Aledin Amet, Ovidius University Press, Constanta, 2008.
Kadriye Nurmambet (muzica)
2 comentarii
tatar,tatarca,tatarşa,tatarlar,tatarlık,tatarım,tatarman,tartar,tatars,tatari,tatareşte
Razboinicul mongol
3 comentarii
Istoricii specializati in traditiile militare mongole sunt de parere ca, in afara antrenamentelor continue si epuizante, secretul succesului fara precedent al campaniilor intreprinse de Ginghis Han consta in armele care impodobeau saua fiecarui calaret al hoardelor. Considerati, in mod eronat, calareti si arcasi desavarsiti care isi datorau succesul cailor fara pereche si agerimii sagetilor, mongolii erau, de fapt, niste luptatori care excelau in egala masura in lupta cu arme sau infruntarea corp la corp. O scurta recapitulare a arsenalului hoardelor este revelatoare pentru a intelege groaza pe care o simtea in adancul sufletului orice razboinic care a cutezat sa stea in calea lor...
Armele mongolilor
Uneltele mortii care i-au ajutat cel mai mult pe mongoli de-a lungul expeditiilor lor sangeroase au fost, fara indoiala, arcul si sagetile specifice acestui popor. Cu toate acestea, daca vom studia atent si detaliat izvoarele istorice descoperim, nu fara surprindere, ca soldatii mongoli erau niste luptatori de o eficienta de necrezut si in situatia conflictelor pedestre. Asediile si distrugerile cetatilor intalnite in cale, au fost facute, de fapt, de incercatele trupe de pedestrasi, nu de catre hoardele de calareti. Pentru acesta misiune, cumva atipica pentru niste razboinici care invatau sa calareasca inainte de a merge, mongolii se serveau de o serie de arme redutabile. In urma conflictelor repetate cu chinezii, mongolii au adoptat un gen de lance-halebarda specifica infanteristilor imperiali, denumita Ge. Pentru lupta la distanta, Ge-ul aproape ca nu avea rival. Era o sulita de lungime medie care, in afara de varful clasic, mai avea o lama de metal atasata orizontal imediat dupa varful folosit la impuns, la fix 100 grade de axul din lemn al sulitei. Conform studiilor moderne, atasarea lamei la 100 grade permitea maximizarea fortei de retezare. Lama Ge-ului putea penetra usor coiful sau armura inamicului, deoarece forta miscarilor de atac era mult amplificata de lungimea manerului. Deoarece era o arma relative lunga, soldatii mongoli o foloseau cu precadere la retezarea capetelor, mainilor si genunchilor sau tendoanelor inamicilor.
Cand distanta de lupta se micsora din cauza spatiului ingust sau a invalmaselii, mongolul apela cu incredere la palosul sau. Acest tip de sabie mongola era o arma alba cumva intermediara intre sabiile triburilor turce, care se invecinau in vest cu mongolii, si Dao, sabia lata a infanteristilor chinezi. Avea varful ascutit si lama lata pentru a putea taia cu usurinta prin armuri si scuturi. Forma sa era intotdeauna curbata, deoarece astfel putea fi folosita in egala masura in lupta calare sau in duelul pedestru. Stilul de scrima mongol era asemanator, in mare masura, cu cel chinezesc, in urma deselor conflicte cele doua civilizatii influentandu-se reciproc in privinta tehnologiilor militare. Deseori, in focul luptei, razboinicii se trezeau cu sabiile sau securile rupte sau deteriorate. Pus in fata unei asemenea situatii, mongolul dispunea un as in maneca sub forma pumnalului de lupta mongol, cu lama dreapta si varf ascutit. O alta arma nelipsita din arsenalul mongol era toporul de lupta. Avea coada lunga, fiind folosit pentru a sparge scuturile soldatilor inamici care blocau intrarea in cetati, asezati in formatiuni stranse de scut langa scut, dupa momentul dramatic in care artificierii Marelui Han distrugeau portile fortificatiei. Aflat tot timpul in stare de alerta, soldatul mongolul beneficia de unele dintre cele mai eficiente arme din perioada sa.
Pentru a se conforma ordinelor venite direct de la Marele Han, fiecare razboinic purta cate doua sabii, doua arcuri si 3 tolbe de sageti, 4-5 sulite usoare, un Ge si un pumnal de lupta. Surprizele mongolului pedestru nu se terminau aici. De mic copil, fiecare baiat mongol era antrenat in Bokh, lupta corp la corp mongola. Cum ,uneori in focul luptei, armele ajungeau sa se rupa, un mongol dezarmat era la fel de periculos. Avantajul oferit de anii de antrenamente in luptele Bokh, era deseori nepretuit...Un mongol care isi proiecta adversarul in cap, il scoatea instantaneu din lupta, in urma unei astfel de manevre, razboinicul inamic alegandu-se cel mai adesea cu fracturarea coloanei in partea cervicala.
Armura si mijloace de protectie
Cu toate ca, la prima vedere, matasea nu are ce cauta in sectiunea armurilor, zalelor si altor metode de protejare contra loviturilor de sabie si impunsaturilor de sulita, mongolii au fost alaturi de chinezi, primii oameni care au folosit matasea ca mijloc de protectie. Ca o paranteza explicita, merita mentionat ca, si in prezent, cele mai bune veste antiglont sunt realizate din matase. Matasea naturala este un material foarte rezistent care oferea protectie chiar si in fata unor sageti trase de la distanta. Mongolii purtau straie de matase sub armurile din piele si camasile de zale dintr-un motiv foarte practic.
Chiar daca sageata strapungea pielea, ea putea fi foarte usor scoasa fara a largi rana si a provoca astfel dureri insuportabile si hemoragii periculoase, tragand pur si simplu de materialul de matase aflat dedesubt. In plus, daca sagetile erau otravite, stratul de matase forma un prim obstacol in fata dilutiei otravii in fluxul de sange. Armura mongola era, la randul ei, revolutionara. Faurita din straturi alternantive de piele de cal si piele de yac, era cufundata in clei de peste pentru a o proteja de intemperii. Pieptarul din piele oferea o protectie incomparabil mai buna in fata sagetilor, sulitelor si sabiilor, decat armura metalica. In plus, permitea o mobilitate sporita a miscarilor, calitate mai mult decat decisiva intr-o lupta.
Scurt istoric
Mongolii au ridicat cel mai intins imperiu din lume, sub conducerea liderului lor legendar, Ginghis Han. A fost si este un popor al stepelor, inrudit cu hunii si turcii, dar avand o limba distincta si obiceiuri putin diferite.Vanatoarea cu soimii si acvilele dresate, pescuitul, pastoritul, intrecerile populare, luptele Bokh si calaria au ramas si astazi, la fel ca acum sute de ani, cele mai indragite preocupari ale acestui popor original si interesant in acelasi timp.
descopera.ro
Armele mongolilor
Uneltele mortii care i-au ajutat cel mai mult pe mongoli de-a lungul expeditiilor lor sangeroase au fost, fara indoiala, arcul si sagetile specifice acestui popor. Cu toate acestea, daca vom studia atent si detaliat izvoarele istorice descoperim, nu fara surprindere, ca soldatii mongoli erau niste luptatori de o eficienta de necrezut si in situatia conflictelor pedestre. Asediile si distrugerile cetatilor intalnite in cale, au fost facute, de fapt, de incercatele trupe de pedestrasi, nu de catre hoardele de calareti. Pentru acesta misiune, cumva atipica pentru niste razboinici care invatau sa calareasca inainte de a merge, mongolii se serveau de o serie de arme redutabile. In urma conflictelor repetate cu chinezii, mongolii au adoptat un gen de lance-halebarda specifica infanteristilor imperiali, denumita Ge. Pentru lupta la distanta, Ge-ul aproape ca nu avea rival. Era o sulita de lungime medie care, in afara de varful clasic, mai avea o lama de metal atasata orizontal imediat dupa varful folosit la impuns, la fix 100 grade de axul din lemn al sulitei. Conform studiilor moderne, atasarea lamei la 100 grade permitea maximizarea fortei de retezare. Lama Ge-ului putea penetra usor coiful sau armura inamicului, deoarece forta miscarilor de atac era mult amplificata de lungimea manerului. Deoarece era o arma relative lunga, soldatii mongoli o foloseau cu precadere la retezarea capetelor, mainilor si genunchilor sau tendoanelor inamicilor.
Cand distanta de lupta se micsora din cauza spatiului ingust sau a invalmaselii, mongolul apela cu incredere la palosul sau. Acest tip de sabie mongola era o arma alba cumva intermediara intre sabiile triburilor turce, care se invecinau in vest cu mongolii, si Dao, sabia lata a infanteristilor chinezi. Avea varful ascutit si lama lata pentru a putea taia cu usurinta prin armuri si scuturi. Forma sa era intotdeauna curbata, deoarece astfel putea fi folosita in egala masura in lupta calare sau in duelul pedestru. Stilul de scrima mongol era asemanator, in mare masura, cu cel chinezesc, in urma deselor conflicte cele doua civilizatii influentandu-se reciproc in privinta tehnologiilor militare. Deseori, in focul luptei, razboinicii se trezeau cu sabiile sau securile rupte sau deteriorate. Pus in fata unei asemenea situatii, mongolul dispunea un as in maneca sub forma pumnalului de lupta mongol, cu lama dreapta si varf ascutit. O alta arma nelipsita din arsenalul mongol era toporul de lupta. Avea coada lunga, fiind folosit pentru a sparge scuturile soldatilor inamici care blocau intrarea in cetati, asezati in formatiuni stranse de scut langa scut, dupa momentul dramatic in care artificierii Marelui Han distrugeau portile fortificatiei. Aflat tot timpul in stare de alerta, soldatul mongolul beneficia de unele dintre cele mai eficiente arme din perioada sa.Pentru a se conforma ordinelor venite direct de la Marele Han, fiecare razboinic purta cate doua sabii, doua arcuri si 3 tolbe de sageti, 4-5 sulite usoare, un Ge si un pumnal de lupta. Surprizele mongolului pedestru nu se terminau aici. De mic copil, fiecare baiat mongol era antrenat in Bokh, lupta corp la corp mongola. Cum ,uneori in focul luptei, armele ajungeau sa se rupa, un mongol dezarmat era la fel de periculos. Avantajul oferit de anii de antrenamente in luptele Bokh, era deseori nepretuit...Un mongol care isi proiecta adversarul in cap, il scoatea instantaneu din lupta, in urma unei astfel de manevre, razboinicul inamic alegandu-se cel mai adesea cu fracturarea coloanei in partea cervicala.
Armura si mijloace de protectie
Cu toate ca, la prima vedere, matasea nu are ce cauta in sectiunea armurilor, zalelor si altor metode de protejare contra loviturilor de sabie si impunsaturilor de sulita, mongolii au fost alaturi de chinezi, primii oameni care au folosit matasea ca mijloc de protectie. Ca o paranteza explicita, merita mentionat ca, si in prezent, cele mai bune veste antiglont sunt realizate din matase. Matasea naturala este un material foarte rezistent care oferea protectie chiar si in fata unor sageti trase de la distanta. Mongolii purtau straie de matase sub armurile din piele si camasile de zale dintr-un motiv foarte practic.
Chiar daca sageata strapungea pielea, ea putea fi foarte usor scoasa fara a largi rana si a provoca astfel dureri insuportabile si hemoragii periculoase, tragand pur si simplu de materialul de matase aflat dedesubt. In plus, daca sagetile erau otravite, stratul de matase forma un prim obstacol in fata dilutiei otravii in fluxul de sange. Armura mongola era, la randul ei, revolutionara. Faurita din straturi alternantive de piele de cal si piele de yac, era cufundata in clei de peste pentru a o proteja de intemperii. Pieptarul din piele oferea o protectie incomparabil mai buna in fata sagetilor, sulitelor si sabiilor, decat armura metalica. In plus, permitea o mobilitate sporita a miscarilor, calitate mai mult decat decisiva intr-o lupta.
Scurt istoric
Mongolii au ridicat cel mai intins imperiu din lume, sub conducerea liderului lor legendar, Ginghis Han. A fost si este un popor al stepelor, inrudit cu hunii si turcii, dar avand o limba distincta si obiceiuri putin diferite.Vanatoarea cu soimii si acvilele dresate, pescuitul, pastoritul, intrecerile populare, luptele Bokh si calaria au ramas si astazi, la fel ca acum sute de ani, cele mai indragite preocupari ale acestui popor original si interesant in acelasi timp.
descopera.ro
Personalităţi tătare: Kadriye Nurmambet
0 comentariiCea mai de seama interpreta a folclorului muzical tataresc din Romania.
S-a nascut pe 21 august 1933 in Bazargic in familia ofiterului Ahmet Nurmambet, ofiter activ in cadrul regimentului 40 artilerie din cadrul Diviziei 9 Marasesti. Ultima functie ocupata de tatal sau a fost cea de comandant al garnizoanei Medgidia. Pe mama ei o chema Pakize si era casnica.Kadriye isi face cursurile elementare in orasul Bazargic. La cedarea Kadrilaterului, in septembrie 1940, familia sa se stabileste in orasul Medgidia, unde Kadriye isi continua studiile. Urmeaza cursurile facultatii de Drept din Bucuresti, facand parte din promotia 1957. Este prima femeie avocat de origine tatara. Dupa absolvire lucreaza ca jurisconsult in cadrul Intreprinderii de comert exterior "Export - lemn" si, apoi, ca avocat in Baroul Constanta.
 |
| Kadriye Nurmambet |
Interpretarii cantecului tataresc i s-a consacrat inca de adolescenta, pe vremea studentiei. In 1954 a dat o auditie la Radio Romania si a fost remarcata de profesorul Tiberiu Alexandru, din cadrul Conservatorului "George Enescu" Bucuresti. Melodiile interpretate atunci au fost:" Tayim atka denişmem" si "Tan yildizi". Prima iesire in public a avut loc in 1950 pe scena Ateneului Roman, in cadrul unui concert public si a cantat alaturi de marile voci ale cantecului popular romanesc ca: Emil Gavris, Stefan Lazarescu, Lucretia Ciobanu, Maria Lataretu, naistul Fanica Luca. Orchestra era dirijata de doi "monstrii" sacri: Ionel Budisteanu, Nicu Stanescu cu orchestra "Barbu Lautarul". Dupa acest concert a fost deseori invitata emisiunii "Din folclorul popoarelor", o emisiune permanenta, foarte cunoscuta si apreciata in acea vreme. In 1957 la invitatia Institutului de Folclor inregistreaza pentru "Fonoteca de aur" peste 90- de cantece tataresti si turcesti din Dobrogea. Pe plan local a avut o colaborare permanenta cu vestita orchestra de muzica populara "Brauletul". Primul disc la imprimat la Casa de discuri "Electrecord" in 1960.
In 1963 a mai imprimat un disc cu 4 melodii, altul in 1974, inca unul1980, 1982. In 1989 a imprimat la "Electrecord" 12 melodii pentru un L.P.pe caseta audio iar in 2009 un C.D. intitulat „Melodii populare tătăreşti şi turceşti”.
Are un baiat- stabilit in S.U.A.- si o fata. Fiica, cu studiile la Conservator, i-a mostenit talentul de interpreta a cantecului tataresc.
Agi-Amet Gemal "Dictionarul personalitatilor turco-tatare din Romania" Editura Metafora,1999
Agi-Amet Gemal "Dictionarul personalitatilor turco-tatare din Romania" Editura Metafora,1999
Sabantoy
0 comentarii
tatar,tatarca,tatarşa,tatarlar,tatarlık,tartar,tatars,tatari,tatareşte,sabantoy,sabantuy,kazan,adetler
Sabantoy este o sarbatoare de vara a lumii turcice. Numita "Sabantuy" in Tatarstan si "habantuy" in Başkiria, isi are originile in perioada preislamica a tatarilor de Volga (bulgarii de Volga), si este considerata sarbatoare nationala. Este asteptata cu mare fast, organizandu-se cu aceasta ocazie si un mare festival in Kazan(Tatarstan).
Numele de "sabantoy" este alcatuit din cuvintele tataresti "saban"- plug, aratura si "toy"- sarbatoare, festival, eveniment, nunta. Dupa cum ne inspira si numele, este o sarbatoare campeneasca la baza, subliniind incheierea lucrarilor de arat si insamantat al pamantului. Sabantoy marcheaza incheierea primaverii si sosirea verii, si se serbeaza in a doua jumatate a lunii iunie.
In aceasta perioada se obisnuiesc iesirile la iarba verde, unde se organizeaza diverse activitati si jocuri distractive, muzica si dans. Kureş-ul (luptele tataresti) si cursele cu cai fac parte si ele din traditiile acestei sarbatori.
Segmentul gastronomic ocupa si el un loc de cinste, cu aceasta ocazie obisnuindu-se sa se prepare diverse mancaruri traditionale.
Prezentare Sabantoy in Tatarstan
Sabantoy este o sarbatoare de vara a lumii turcice. Numita "Sabantuy" in Tatarstan si "habantuy" in Başkiria, isi are originile in perioada preislamica a tatarilor de Volga (bulgarii de Volga), si este considerata sarbatoare nationala. Este asteptata cu mare fast, organizandu-se cu aceasta ocazie si un mare festival in Kazan(Tatarstan).
Numele de "sabantoy" este alcatuit din cuvintele tataresti "saban"- plug, aratura si "toy"- sarbatoare, festival, eveniment, nunta. Dupa cum ne inspira si numele, este o sarbatoare campeneasca la baza, subliniind incheierea lucrarilor de arat si insamantat al pamantului. Sabantoy marcheaza incheierea primaverii si sosirea verii, si se serbeaza in a doua jumatate a lunii iunie.
In aceasta perioada se obisnuiesc iesirile la iarba verde, unde se organizeaza diverse activitati si jocuri distractive, muzica si dans. Kureş-ul (luptele tataresti) si cursele cu cai fac parte si ele din traditiile acestei sarbatori.
Segmentul gastronomic ocupa si el un loc de cinste, cu aceasta ocazie obisnuindu-se sa se prepare diverse mancaruri traditionale.
Prezentare Sabantoy in Tatarstan
Cântece de leagăn tătăreşti (versuri) Ayyalar/ Ay nenniyler
5 comentarii
tatar,tatarca,tatarşa,tatarlar,tatarlık,tatarım,tatarman,tartar,tatars,tatari,tatareşte,ninni
Ayya desem yaraşır
Ayya desem yaraşır
Ay nenniy,
Gul baqşalar dolaşır
Ay nenniy,
Gul baqşanın ışıne
Ay nenniy,
Altın beşık yaraşır
Ay nenniy,
Qazan qaynay qaşıq yoq
Ay nenniy,
Bala cılay beşık yoq
Ay nenniy.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
