Tătarii deportaţi de Stalin visează la Crimeea

tatar,tatarca,tatarşa,tatarlar,tatarlık,tatarım,tatarman,tartar,tatars,tatari,tatareşte,surgun,18 mays 1944

Tătarii deportaţi de Stalin visează la Crimeea
financiarul.ro 3 iunie 2009

Tatarii, care fusesera deportati in mai 1944, au fost autorizati de Mihail Gorbaciov sa revina in tara, dar reabilitarea lor inca nu este oficializata de Kiev, scrie ziarul elvetian Le Temps.
“Data de 18 mai este pentru mine ca un nor mare negru. Cum as putea uita o asemenea zi? Aveam 6 ani, mama era in genunchi. Soldatii vroiau sa traga in ea, iar eu eram in bratele ei. În cele din urma, ne-au dus pe toti, mama, bunica, fratii mei si pe mine, la gara Surien, si ne-au deportat in Ural”, isi aminteste Sultania Osmanov.

Familia ei a facut parte din cei aproximativ 180.000 de tatari, deportati din Crimeea in Asia Centrala sau Rusia, la data de 18 mai 1944, la ordinul lui Stalin. Într-un interval de patruzeci si opt de ore, sate intregi au fost golite. iar locuitorii lor au fost mutati la marginea imperiului sovietic, golind astfel Crimeea de populatia sa de origine tatara. Multi aveau sa moara pe drum sau in primii ani ai deportarii.
Pentru cei care au supravietuit, amintirea Crimeii, fost regat tatar pâna la sosirea rusilor in secolul al XVIII-lea, nu se va sterge niciodata. Bunicile povestesc, de obicei dupa masa de seara, când intreaga familie este reunita, despre zilele teribile ale deportarii, dar si despre muntii si plajele Marii Negre, abundenta de fructe si clima care este mereu blânda.
Când in 1989 Mihail Gorbaciov, aflat la cârma unui imperiu care era pe cale de a se prabusi, a autorizat tatarii sa se intoarca, mii dintre ei si-au vândut bunurile si casele ca sa poata sa-si plateasca costurile calatoriei de intoarcere si ale instalarii.
Dar din 1944, mica peninsula s-a schimbat mult. Apartinând acum ucrainenilor, Crimeea este populata in majoritate de familii slave, care nu vad cu ochi buni intoarcerea acestui popor musulman de origine turca. “Când eu si tata ne-am intors in 1991, nimeni nu vroia sa ne ajute, isi aminteste Djemaladin, un tatar nascut in Georgia.
Am luat deci parte la multe manifestari politice pentru a ne obtine pamânturile.” Mariemsie, sotia sa, adauga: “Am ocupat un teren, in apropiere de Simferopol (50 km la nord-est de Sevastopol), si am dormit vara intreaga intr-un cort, sotul meu, fata si cu mine.”
Aceste rechizitionari ilegale de terenuri vor deveni instrumentul principal al tatarilor in lupta pentru pamânt. Dupa anii 1990, 300 de sate “ilegale” au rasarit astfel in regiune, cea mai mare parte in jurul Simferopolului. De la iesirea din oras, siruri de case in constructie se intind de-a lungul drumului. Sunt ca niste simple adaposturi, facute din piatra ordinara.
Lila traieste intr-unul din aceste sate locuite in proportie de 100% de tatari. La vârsta de 25 de ani, ea a fost printre primii care s-au intors in tara: “Când am sosit aici, eram tânara si singura. Eram 43 de barbati si tre i femei care locuiam in ceea ce a devenit azi satul nostru. Barbatii construiau casele si noi ne ocupam de gatit. Dupa un an, autoritatile ne-au dat documente si am devenit oficial proprietari.”
Aproape 180.000 de tatari, conform Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiati (UNHCR), traiesc astazi in Uzbekistan, fara a lua in considerare zecile de familii de tatari raspândite in fosta URSS in urma deportarilor. Multi dintre ei viseaza inca la intoarcere, in pofida ostilitatii crescânde a populatiei locale, formata in majoritate de rusi.
De religie musulmana, intr-o regiune dominata de ortodoxie, minor itatea tatara provoaca resentimente, dupa cum afirma Konstantin, un tânar rus din Simferopol: “Tot timpul cer ceva si protesteaza, ca azi, in piata.” Pe 18 mai, s-au comemorat 65 de ani de la deportari.

Discursuri, intrerupte de rugaciuni publice, care-i ofenseaza pe unii trecatori. “Nu le place când ne adunam, ne rugam, revendicam, afirma un ziarist tatar. Dar aici suntem la noi acasa.”
În prezent, Ucraina, in pofida eforturilor salutate la inceputul anilor 1990, inca nu a reabilitat oficial minoritatea tatara, nici nu a recunoscut drama deportarii. Saptamâna trecuta, tatari din lumea intreaga s-au reunit in Crimeea, la chemarea liderului comunitatii, Mustafa Djemilev, pentru a face presiune asupra autoritatilor publice.
“Chiar daca s-au scurs 65 de ani de la deportare, tatarii inca nu sunt recunoscuti ca popor autohton in Crimeea, nici limba lor nu este considerata limba oficiala si 60% din populatia tatara nu are loc de munca – afirma Mubeyin Batu Altan, un tatar din Crimeea care traieste in Statele Unite. Dar noi nu o sa disparem, deoarece Crimeea este singura noastra patrie.”