Un tătar, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace
Publicat de tatarman la marți, februarie 08, 2011Un tătar, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace
Tătari din întreaga lume l-au susţinut pe Mustafa Abdulcemil Kirimoglu să intre, anul acesta, în cursa pentru Premiul Nobel pentru Pace. Liderul tătarilor de pretutindeni a fost nominalizat oficial de profesori universitari şi parlamentari din mai multe ţări, printre care şi România.
La 1 februarie, s-a încheiat procesul de nominalizare a candidaţilor la Premiul Nobel pentru Pace de anul acesta, printre pretedenţi fiind de data aceasta şi liderul tătarilor din întreaga lume, Mustafa Abdulcemil Kirimoglu. Anunţul a fost făcut cu câteva zile în urmă, în cadrul unei conferinţe de presă, de către preşedintele Congresului Mondial al Tătarilor din Crimeea, prof. Refat Ciubarov, citat fiind de agenţia de presă naţională din Crimeea.
20 de personalităţi din mai multe ţări unde trăiesc comunităţi de tătari, printre care şi România, au prezentat recomandări în sprijinul nominalizării lui Mustafa Abdulcemil Kirimoglu. Este a doua oară când tătarii l-au susţinut pe liderul lor să ajungă în această importantă competiţie mondială, primul demers, care s-a dovedit a fi însă mai timid, având loc în 2009. De data aceasta, recomandările reprezentanţilor tătarilor din Ucraina, Polonia, Ungaria, România, Turcia, Rusia, SUA, Canada au fost acceptate, Mustafa Abdulcemil Kirimoglu fiind astfel nominalizat oficial pentru importanta distincţie. Cele mai multe recomandări au venit din România, printre cei cinci care au contribuit la acest demers numărându-se deputatul UDTTMR Aledin Amet şi prof. univ. dr. Tasin Gemil.
Mustafa Abdulcemil Kirimoglu este preşedinte al Parlamentului Tătarilor Crimeeni şi membru în Parlamentul Ucrainei. Este cunoscut ca lider şi întemeietor, totodată, al Mişcării Naţionale a Tătarilor Crimeeni şi disident sovietic.
sursa: cugetliber.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Îi doresc din toată inima succes dlui Mustafa Abdulcemil Kirimoglu ! Sper să primească Nobelul !
Știați că unul dintre sportivii mei preferați este tătarul Marat Safin ?
Ar fi o mare realizare globala daca ar castiga premiul, aratand opresiunea si nedreptatea pe care tatarii o duc in viata zi de zi in Crimea de catre regimul Uncrainean.
Recent de 25 decembrie (de craciun) a fost dat foc la o Geamie/Moschee, coincidenta cumva?
Trimiteți un comentariu
COMENTARIILE SUNT SUPUSE MODERARII INAINTE DE PUBLICARE!
COMENTARIILE "ANONIM" NU VOR FI PUBLICATE!