Nunta tradiţională tătărească, pusă în scenă la UDTTMR
foto: cugetliber.ro |
„Am răspuns cu drag unei provocări de a aduce în atenţia celor care iubesc comunitatea noastră obiceiurile de nuntă ale tătarilor dobrogeni. Este binecunoscut faptul că noi, femeile, suntem liantul care asigură continuitatea în comunitate, promovarea în rândul tinerilor a obiceiurilor noastre din strămoşi.Menirea noastră de soţii şi mame este să nu lăsăm tradiţiile să moară”, a declarat pentru „Cuget Liber” Sevim Mustafa, preşedinta Organizaţiei de Femei a UDTTMR.
Astfel că, tătăroaicele au amenajat la parterul sediului central al uniunii o casă tătărească în miniatură, acolo unde s-au desfăşurat, în mare parte, ostilităţile. Mirele şi mireasa, doi tineri tătari, au interpretat cu succes rolurile ce le-au revenit. Cei prezenţi au avut ocazia să asculte de la celebra melodie de întâmpinare specifică familiilor de tătari „Mina selamaleykum” până la tradiţionalele melodii interpretate la daulă şi zurna pe ritmurile cărora au dansat „nuntaşii“.
Aşa cum era tradiţia în familiile de tătari, mireasa şi-a cunoscut viitorul soţ în ziua nunţii(*) şi potrivit aceleiaşi tradiţii, nu a lipsit din scenariu nici zestrea alcătuită din obiecte lucrate manual de mireasă, obiecte cu care a fost împodobită camera destinată miresei din noua sa locuinţă. Tânăra mireasă a fost primită în rândul noii familii, întocmai cum spune tradiţia tătărească, ea primind în dar o mulţime de bijuterii de la femeile apropiate familiei mirelui.
Şi cum tradiţiile culinare au un rol aparte în cultura etnicilor tătari dobrogeni, nuntaşii de ocazie s-au înfruptat cu binecunoscutele şi gustoasele şuberek, kutlama şi kurabie.
„A fost o mândrie pentru mine să interpretez rolul miresei, să contribui prin participarea la această acţiune la promovarea tradiţiilor noastre“, a declarat tânăra „mireasă“ Elis Memet.
Adina Bocai- cugetliber.ro
UPDATE la postarea din 15 aprilie 2010:
*****************************
(*) Traditia casatoriilor aranjate , este intalnita in istorie la toate natiunile fie ele asiatice sau europene. Faptul ca si tatarii aveau acest "narav" nu face ca acest obicei sa fie exclusiv al acestora, iar in acelasi timp nu are nimic in comun cu convingerile religioase .
Am tinut sa fac aceasta precizare, pentru a evita anumite comentarii carcotaşe (aviz amatorilor...).
Adina Bocai- cugetliber.ro
UPDATE la postarea din 15 aprilie 2010:
*****************************
(*) Traditia casatoriilor aranjate , este intalnita in istorie la toate natiunile fie ele asiatice sau europene. Faptul ca si tatarii aveau acest "narav" nu face ca acest obicei sa fie exclusiv al acestora, iar in acelasi timp nu are nimic in comun cu convingerile religioase .
Am tinut sa fac aceasta precizare, pentru a evita anumite comentarii carcotaşe (aviz amatorilor...).
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
COMENTARIILE SUNT SUPUSE MODERARII INAINTE DE PUBLICARE!
COMENTARIILE "ANONIM" NU VOR FI PUBLICATE!