Dacă vreți să aflați adevărata față a celor ce vă manipulează, a lui Naim Belgin (UDT), Fildis Reșit (UCT), ori a Comitetului de reorganizare, și ce interese ascund aceștia în spatele vorbelor dulci în "interesul tătarilor", citiți ceea ce urmează.
Trebuie specificat că povestea politicianului Naim Belgin zis "Trântă" începe cu furtul logoului Municipalității Metropolitane Istanbul.
Istanbulul i-a furat logoul!
|
Este la îndemâna oricui să se convingă fiecare, intrând pe conturile acestora de facebook, ca să constate că aceștia reprezintă interese obscure din afara granițelor României, și nicidecum interesele comunității tătare din România și ale României. Circulă vorba prin târg că aceștia sunt în vederea serviciilor secrete din pricina legăturilor strânse pe care le au cu anumite entități... Este și evident, pe pagina de facebook al lui Naim Belgin întâlnind foarte des steagul rusesc, acesta și apropiați ai acestuia efectuând vizite în Rusia, sub diferite pretexte. Este binecunoscut faptul că acesta este de asemenea un fundamentalist islamic anti-american și anti-european.
Tătarii din Kazan sunt Calul Troian rusesc în sânul tătarilor din Dobrogea |
Arabs money? |
Naim Belgin a vizitat Moscova la 4 ani de la ocupația Crimeei |
Naim Belgin se laudă cu diplome ce poartă steagul Rusiei. Russian money? |
Iar toate acțiunile acestuia se petrec pe fondul situației disperate în care se află Crimeea și tătarii crimeeni sub ocupația rusă. Fraternizăm cu dușmanul neamului? Asta se numește trădare. Dacă aveam statul nostru, asta se pedepsea probabil prin condamnare la moarte.
În primul rând, nu prea dă nimeni doi bani pe mesajele lui, iar la ce se referă Naim Belgin în această postare, doar el știe. Ar trebui să fie conștient că își face nunțile, pardon, festivalurile, cu țigani și alte etnii, pentru că în continuare tătarii sunt cu UDTTMR. Iar sediul UDTTMR aparține tătarilor. Semnăturile de susținere o spun, nu eu. Iar el, având o altă uniune, alt sediu, altă politică, alte interese, ce îl frământă cine unde stă? Și să nu mai mintă, că dacă se încălca legea, clădirea era evacuată și sigilată. Iar dacă s-a luat ceva cu forța, legea o spune, nu tu. Au mai mințit și manipulat tătarii, Comitetul si uniunile voastre de carton, când au spus că UDTTMR nu mai există. Iar ea există și acum. Conducerea și factorii de decizie sunt aceleași ca cele dinainte de criză și deciziile instanțelor. Spre exemplu, din cauza pandemiei, alegerile locale au fost amânate, și mai puteau fi amânate. În tot acest timp, primăriile nu au rămas în vid de putere, primarii și consiliile locale nu și-au pierdut prerogativele. Dacă alegerile parlamentare se amână până în primăvară, România nu rămâne în vid, România nu se dizolvă și nici nu cheamă întemeitorii țării să pună ei o conducere.
Cât de penibili puteți să fiți! Cretin de penibili. Iar dacă ați fi într-adevăr cu "inima curată", corecți și cu credință în Allah, nu ați minții și manipula masele. Până atunci, hai să nu mai facem cărțile rușilor...Alla alay şilernı köre!
Dacă facem o vizită simplă și pe contul lui Fildis Reșit, autoproclamatul "preşedinte al tătarilor" deși nimeni nu îl cunoaște și nici fața nu îl ajută, constatăm că acesta are o mulțime de fotografii alături de atașați diplomatici din lumea arabă, mai puțin poze alături de tătari. Eu zic că dacă ar închide gura la poze, ar avea capul mai mic și i s-ar vedea și urechile. Poate că după aceea își doresc și alții decât arabii să facă poze cu el. Dar să lăsăm gluma deoparte că avem lucruri foarte serioase de discutat.
Fildis Reșit |
Este mai mult decât evident datorită propriilor acțiuni, că orientarea acestor două personaje, Naim Begin (UDT) şi Fildis Reșit (UCT),este către lumea pro-rusă, pro-arabă, erdoganistă, anti-americană și anti-europeană. Pentru acest Fildis Reșit, tătarii nu au existat până la înființarea peste noapte a afacerii de familie, UCT. Și nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, intrați pe contul acestuia de facebook, sau priviti aceste capturi.
până la 22 sept 2019 Fildis Reșit nu avea vreo postare legată de tătari, doar poze de familie |
A se consemna și reține că și Reșit Fidis a fost în UDTTMR, la fel ca și Naim Belgin!
Și unde sunt tătarii și interesele lor în toate aceste poze? Măi tătari, v-ați tâmpit? Puneți botul la toți fariseii? Păi nu aveți ochi să vedeți că acesta, împreună cu soția lui, nu fac decât să alerge după funcții? Câte straturi de țiglă pe casă trebuie să nu ai, ca să crezi asta: dintr-un nimic absolut, peste noapte avem într-o familie un președinte al tuturor tătarilor și o candidată cu pretenții la primăria Constanței! Băi, ne-am tâmpit?
Ca să înțelegem mai bine care ar fi interesul Rusiei, a lumii arabe anti-americane, și a Turciei erdoganiste, ca tătarii din România să fie dezbinați, trebuie în primul rând să realizați reciprocitatea dintre acești factori: Turcia sprijină Rusia și lumea arabă anti-americană ; Rusia sprijină Turcia și lumea arabă anti-americană; Lumea arabă anti-americană (anti-occidentală) prijină Rusia și Turcia.
De ce vor acestea o comunitate tătară dezbinată? Simplu! O comunitate tătară și musulmană care beneficiază de reprezentant parlamentar și sprijin financiar de la statul român, deci de independență, nu are nevoie de Turcia și poate contesta politica lui Erdogan, poate avea o poziție fermă în fața politicii religioase a anti-occidentalilor islamiști din lumea arabă, și poate avea o poziție anti-rusească clară, în spiritul european. Așadar, ca să contracareze această independență politică, financiară și spirituală a tătarilor din Dobrogea (și nu numai), și pentru a îi aduce pe aceștia la dependența de ei, cei pomeniți mai sus, finanțează și sponsorizează organizații, cooptează oameni, îi promovează în anumite medii, forțându-le o anumită notorietate astfel încât aceștia să poată manipula la rândul lor masele din comunitățile vizate. Astfel avem niște lideri de entități obscure, care au reușit ca în decursul a câtorva ani să ducă UDTTMR în imposibilitatea de a-și mai exercita atribuțiile și menirea.
Credeți că e o coincidență că toate problemele legate de această comunitate, au apărut din senin și duc toate la același grupuri de interese interne şi internaționale? E o coincidență că muftiatul, prin intermediul muftiului, a fost atacat în aceeași perioadă, sistematic?
A nu se uita că toate acțiunile de sabotaj au fost îndreptate către UDTTMR, singura și unica organizație recunoscută de statul român pentru a reprezenta comunitatea tătară. A nu se uita, că în tot acest timp, în care UDTTMR a primit lovitură după lovitură, nimeni dintre cei care declarativ susțin UDTTMR, nu a ridicat un deget în apărarea acesteia. Din contră, chiar și cei care își datorează carierele și funcțiile politice, afacerile personale, situația materială a familiei, notorietatea, au întors spatele UDTTMR, ba chiar au contribuit activ la situația actuală a acesteia.
Comitetul de reorganizare, este format în mare parte din foști membri UDTTMR, care în diverse contexte au fost înlăturați de la beneficiile pe care le oferă această organizație, dar nu după ce s-au înfruptat la rândul lor. Au fost factori decizionali care în trecut au contribuit decisiv la situația de dispariție în care se află tătarii din România din punct de vedere etnic, prin măsurile pe care NU le-au luat.
Comitetul de Reorganizare - singurii tătari de valoare în viață, ever! |
Cei care acum critică UDTTMR, sunt cei care se plimbau cu adevărat în familie pe banii uniunii, pe când majoritatea copleșitoare era nebăgată în seamă. Un autocar, de la o anumită firmă doar, era de ajuns, ba chiar pe jumătate plin pentru a satisface plimbările celor de prin uniunea acelor vremuri. Restul tătărimii abia dacă afla că uniunea are buget, iar de plimbări, nici atât. Era atunci o adevărată afacere de familie cu circuit închis, dar cine să spună prostimii credule aceste adevăruri?
Reînvierea tradițiilor în familie pe banii UDTTMR. Deocamdată e pe sponsorizări, dar scot ei pârleala...Nu se vor mai plimba cu o firma de transport ci cu cea a lor - asta e "reorganizarea", v-ați prins?! |
Printre aceștia sunt cei care pe baza faptului că dețineau funcții în cadrul UDTTMR, dețin acum funcții bine plătite în instituții ale statului. Deși critică cu multă demagogie activitățile UDTTMR, tot ceea ce fac ei este să copieze la indigo activitățile uniunii. Dacă mâine li s-ar oferi toate funcțiile de conducere, cu acelați CR, nu ar mai avea nimic de obiectat, datorită autosuficienței de care aceștia suferă.
Dar să pomenim și de "democrația" pe care acești demagogi o tot trâmbiță. Sunt blocat pe pagina lor de facebook, și să nu vă gândiți că poate am fost acid, ci doar am fost prezent cu anumite adevăruri. Care se pare că i-au deranjat, și au procedat "democratic" blocându-mă. Vă dați seama ce "democrație" au ăștia în cap? Când or "reorganiza" ei, și vor ajunge la os, și când vei veni cu o opinie, te vor democratiza pe ușă afară cu un block. Am reținut? Am reținut.
Așa văd eu pagina comitetului - nu pot aprecia, nu pot comenta, deoarece sunt blocat de democrația și corectitudinea întruchipată între tătari. |
Scopul acestora? Notorietatea și avantajele financiare și profesionale pe care aceștia le-ar avea dacă ar ocupa funcții de conducere în UDTTMR, sau în Parlamentul României. Să ne aducem aminte că, pentru a-și atinge scopurile, au mințit tătarii că UDTTMR nu mai există, că nu mai are președinte, că nu mai are statut. Dovedindu-se ulterior că au fost manipulări grosolane, care însă au plantat în rândul comunității sămânța îndoielii și a nesiguranței. O manipulare în stil bolșevic. UDTTMR există și este recunoscută de statul român.
Asta e crema tătărească, cei care au rămas fără țâță după ce nu au mai fost în UDTTMR |
Aceste iluminiscențe ale tătarilor, deștepții pământului, nu stăpânesc o regulă simplă de scriere în limba tătară - Qıdırlez. Asta este dovada că nu știu limba tătară! |
Chiar credeți că lor le pasă de tătari? Cel mai simplu este să critici pe cei care sunt la putere. Când tu nu ai demonstrat niciodată nimic! Ba chiar ai avut ocazia, dar n-ai fost în stare. Nu știi să vorbești sau să scrii tătărește. Nu știi să faci diferența între nuntă, congres și festival. Ești prost/proastă până și în poze. Nu te recomandă nimic. Chiar dacă ești un profesor de matematică cu cărți scrise (știm noi cum și cu ajutorul cui!), nu garantează că te pricepi să pui pe picioare o comunitate. Nu pot să vorbesc de toți, că nu merită timpul, dar ce trebuie știut este că nici unul dintre cei care contestă, dar absolut niciunul, nu a demonstrat că ar face lucrurile altfel, ar avea o altă a bordare și viziune, ba din contră, au arătat că vor organiza, și ei, 8 Martie, și niște spectacole pentru mulțime unde vor urca pe scenă cu zâmbet tâmp și discurs bolșevic.
Revin și vă întreb: chiar credeți că lor le pasă de tătari?
Cum se justifică atunci faptul că până și în al doisprezecelea ceas, aceștia sabotează accesul UDTTMR la reprezentare în Parlament și implicit la finanțare?
Cum pot explica aceștia faptul că deși nimeni altcineva nu poate înlocui UDTTMR, ei condamnă o comunitate la dispariție pe plan politic și etnic?
Cum explică ei faptul că, pentru hrănirea propriilor orgolii, sute de copii tătari sunt și vor fi vitregiți de cursurile comunitare, de taberele și excursiile organizate cu scopul socializarii intercomunitare, vitală pentru existența pe viitor a tătarilor.
Cum pot explica ei că tătarii nu vor beneficia în continuare de spectacole, festivaluri, simpozioane, de promovarea culturii și tradițiilor tătare. Și când fac referire la acestea, nu mă refer la fâsurile autentice organizate pe genunchi de comitet sau alte organizații obscure.
Cum pot ei justifica aceste acțiuni care sunt fără doar și poate sabotaje îndreptate împotriva comunității tătare?!
Nu UDTTMR este cea care pierde reprezentarea în Parlament, și nu UDTTMR este cea care pierde finanțarea! Cei care pierd sunt doar TĂTARII care nu vor putea beneficia de aceste avantaje datorită acțiunilor subversive ale acestor indivizi și individe.
Nici nu se sinchisesc să justifice deoarece pe unii dintre ei chiar nu îi interesează, deoarece probabil nu vor mai fi peste alți 4 ani de criză pentru tătarii din România... După ei potopul!
Sunt multe de spus și de lămurit, însă voi reveni cu un alt material, în care vom lua la puricat mai pe larg fiecare aspect.
Acestea fiind spuse, ATENȚIE cui dați crezare, cui îi suflați în pânze, pe cine susțineți, că nu totul este așa cum pare și se prezintă. Susținerea acordată greșit de comunitatea tătară, poate duce la accelerarea distrugerii noastre, prin simplul fapt că încurajați aceste acțiuni de subminare și sabotaj etnic. Deschideți bine ochii ca să vedeți ce se ascunde în spatele cuvintelor dulci și discursuri opozante, deoarece ştim prea bine „drumul spre iad este pavat cu intenţii bune”!
Aveți mai jos un articol din România Liberă, care m-a inspirat în această postare, fiind despre posibila complicitate a Rusiei în acțiunile lui Naim Begin (UDT) şi Fildis Reșit (UCT)
https://romanialibera.ro/investigatii/dupa-raptul-teritorial-din-crimeea-rusia-pofteste-si-la-tatarii-din-dobrogea-825138
Dar în final, hai să punem pentru posteritate, nişte fotografii ale celor care au contestat
şi altfel au pus în pericol comunitatea tătară, desemnarea unui deputat din partea UDTTMR, și finanțarea acesteia pentru următorii 4 ani, după cei 4 de criză. Practic cei care vor pune crucea pe identitatea tătară din Dobrogea!
Să le reamintim numele întreg: Naim Belgin, Reșit Fildis, Sinan Ismail, Iuksel Mambet, Ibadula Denis, Rafi Eden, Bari Zerrin, Agali Erol, Asan Modin, Suliman Metin.
Cei care vor retracta contestațiile, vor fi specificați ulterior. Dacă nu, îi vom pomeni constant de acum încolo, într-un mare fel.
Refi Eden |
Suliman Metin |
Zerrin Bari |
Ibadula Denis |
Asan Modin |
Agali Erol |
Update 14.10.2020
- comentariul acesta a fost adăugat de mine la postarea de pe facebook a UDTTMR prin care anunțau pierderea reprezentanței în Parlamentul României, în urma contestațiilor depuse de către: Iuksel Mambet, Ibadula Denis, Rafi Eden, Bari Zerrin, Agali Erol, Asan Modin, Suliman Metin, Sinan Ismail, Fildis Reşit şi Naim Belgin. Aceștia sunt singurii vinovați pentru pierderea suferită de comunitatea tătară pentru următorii 4 ani, deoarece fără contestația acestora, tătarii aveau reprezentant și implicit finanțare, dosarul fiind la acel moment acceptat de către BEC. Faptul că ei dau vina pe alți factori sau alte persoane, este doar ca să îți acopere și să își justifice mișelia, trădarea față de tătari și faptul că au distrus toată comunitatea ca să plătească polițe personale! Postări precum cele ca ale habarniștilor gen Ozghiun Menabit, un deja consacrat nevertebrat alergător după funcții politice și băgare de seamă, arată de fapt disperarea acestora în a accede la conducerea UDTTMR, nimic mai mult.
Așadar, acești "intelectuali", aceste "minți luminate", "cei mai aleşi dintre tătari", "cei fără cusur", "cei cu multe facultăți", "cei nepenali", "cei hărăziți prin naștere să conducă pe tătari", "cei corecți", "cei cărora li se cuvine", "cei care nu sunt şoferi"... au reuşit să îngroape și să reducă la tăcere o întreagă comunitate.
De ce între ei sunt proprietari de hoteluri și alte afaceri? Știți că afacerile lor actuale și profesional s-au dezvoltat pe fondul implicării lor din trecut în cadrul uniunii? Știați că aceștia au ocupat funcții în UDTTMR, cu ajutorul căreia afacerile lor duduiau. Unde erau cazați participanții la festivaluri? Unde erau cazați musafirii? La care restaurante mâncau? Cu cine se deplasau?
Credeți că îi doare pe ei la bască de tătari?
Organizează excursii pentru tătari în Turcia, la "mecca" tătarilor. De ne-ar da și turcii atenție pe cât îi prețuim, ar trebui să nu trecem prin astfel de situații. Dar după ce că nu ne ajută, ne ajută să ne și dezbinăm...Dar asta e altă poveste, pe care mulți nu o pot înțelege din autocarul de pe drumul de Istanbul...
Deci, despre asta e vorba! Aceştia sunt acei câțiva sabotori de neam, care simulând dragostea de tătari, au reușit să îi îngroape doar pentru că nu le-a ieșit lor pasența.
"Nici noi, dar nici voi" - deviza lor.
În timp ce "noi" sunt câteva persoane, "voi" au fost, pe lângă cele peste 5000 de semnături, toți acei tătari care și-au dorit din tot sufletul lor ca uniunea să își revină pentru a-și continua treaba. "Voi" sunt acei tătari care nu înțeleg luptele politice, "voi" sunt acei tătari care nu știu de ce românii îi întreabă "dar de ce sunteți așa de dezbinați?", "voi" sunt acei tătari care veneau să își vadă copiii sau nepoții pe scenă, "voi" sunt acei copii care își dau zile din copilărie ca să învețe despre tătari, "voi" sunt profesorii și îndrumătorii care voluntar sau contra unor sume modice dar poate necesare, își neglijau propriile familii ca să meargă la cursuri, la repetiții, să pregătească spectacole, să aibă grijă de copiii noștri în deplasări. "Voi" sunt cei mulți, "nevinovații fără vină". Pe când "noi" sunt doar ei, cei câțiva ahtiați de funcții, notorietate și bani. Iar aceștia sunt cei pe care tătarii ar trebui să îi arate cu degetul oriunde îi vede:
Iuksel Mambet,
Ibadula Denis,
Rafi Eden,
Bari Zerrin,
Agali Erol,
Asan Modin,
Suliman Metin,
Sinan Ismail,
Fildis Reşit,
Naim Belgin.
Numele lor le găsiți public și aici:
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
COMENTARIILE SUNT SUPUSE MODERARII INAINTE DE PUBLICARE!
COMENTARIILE "ANONIM" NU VOR FI PUBLICATE!