Pe cei pe care îi apucă deontologia şi corectitudinea politică doar când vine vorba despre tătari, îi cunoaştem. Sunt ăia cârcotaşi pursânge. Dă-le subiect şi ei apar. Apar doar atunci când e rost de scandal ori de dat cu pietre în tătari. Te uiţi pe conturile lor de facebook şi vezi că ei au doar priorităţi personale. Nu îi interesează comunitatea. De aceea, dacă oricare dintre partidele pe care le "urăsc" acum, le-ar cânta în strună un avantaj direct, nu ar mai fi o problemă că acel partid este plin de corupţi, şi s-ar duce să voteze cu două mâini. Însă nu şi când vine vorba de tătari. Nu! Când vine vorba de tătari, ne luăm nasul sus şi începem să ne c*c*m pe ceilalţi (scuzaţi-mi expresia). "ALDE nu e bun..." că aşa şi pe dincolo! Să vină Tăriceanu la tine în uşă, şi luându-te lângă el pe semnătură, îţi promite că te scoate din rahatul în care te afli, pe tine şi pe tot neamul tău, dacă îl votezi. Ce faci? Îi zici "nu dom'ne, nu te votez, că nu ştii pe ce pod te afli, eşti prost, şi tot partidul tău e corupt. Îi votez pe ăilalţi că mă mint mai frumos"? Rememoraţi toate votările la care aţi fost şi veţi realiza că la toate v-aţi înşelat. Toţi au dezamăgit. Singurii care măcar au facut ceva pentru tătari, chiar şi prin simplă prezenţă, sunt deputaţii tătari ai UDTTMR. Măcar merg şi votez cu aia care vor pune comunitatea mea în rând cu lumea. Poate iese, poate nu iese. Însă ştiu că am pus umărul ajutând, nu făcând contra-campanie împotriva propriei mele reprezentanţe.
Toate motivele astea cu ALDE malde, sunt doar nişte pretexte. De fapt, cei care se pun de-a curmezişul uniunii sunt cei care, ei personal, prieteni sau rude au fost dati deoparte de actualii conducători. Pentru că aşa fac toţi. Vă puteţi închipui că unul care sabotează uniunea din motive şi vendete personale, nu ar face la fel când ar ajunge pe scaun? Dacă mâine ar ajunge unii din ei spre exemplu, probabil că nu ne-am mai plimba, dar ne-am cumpăra la uniune o fântână arteziană de ciocolată, de la Sultan...iar de bayram nu s-ar mai împărţi qurban, ci am primi fiecare câte două sacoşe cu dulciuri, de la Sultan...pe banii uniunii. Sau dacă ar veni alţii, uniunea ar organiza campionatul mondial de bărci cu vele...ba chiar s-ar pune pe produs propriile veliere...pe banii uniunii. Zic şi eu.
Înţelegeţi? Interese au fost şi vor fi întotdeauna cred, şi nu este bine deloc, dar trebuie să se facă treabă şi pentru tătari. Pentru asta trebuie să avem cu ce.
Aşa că măi corecţii lui peşte, lăsaţi gargara deoparte şi votaţi cum trebuie să trecem puntea. E greu dar trebuie să încercăm!
Luaţi-vă bătrânii, copiii, nepoţii şi mergeţi la votat Ersun Anefi pe lista ALDE, ca apoi să treacă la UDTTMR ca deputat, să avem finanţare pentru a face în continuare chestiile astea:
- Cursurile Comunitare pt. copii, pe diverse materii - Constanţa
- Cursurile de Limbă Tătară - în toate filialele
- ansamblurile de dans, de mandolină
- toate ansamblurile existente au costume populare tătăreşti
- Reprezentare în Congresul Mondial al Tătarilor Crimeeni
- Asumarea unui rol important în susținerea intereselor tătarilor din Crimeea
- Cursul de Istorie a Tatarilor - Univ. Ovidiu
- Festivalul Ghiudemului şi a Qazî-ului - M. Kogălniceanu
- 8 Martie pt. mii de femei
- 21 Martie - Nawrezul, - Spectacole
- 5 Mai - Ziua Limbii Tătare - Spectacol
- 6 Mai - Qîdîrlezul,
- Turneul de Kureş prin toate localitatile cu tatari
- Tepreşul - Murfatlar
- Festivalul Gevat Raşit - Lumina
- Festivalul Yaşar Memdemin - Valu lui Traian
- Festivalul Muzicii Sebat Husein - Constanta
- Festivalul Festivalul Dansului, Cantecului si Portului Popular Turco – Tatar - Constanta
- Premiul Mehmet Niyazi - Medgidia
- Festivalul Qatlama - Techirghiol
- Festivalul Sarmalei - Eforie Nord
- 13 Decembrie - Ziua Tătarilor
- Revista Qaradeniz
- Emisiunea de la Radio T
- Emisiunea TV "Tătarii din România"
- Concursul de eseuri
- Premierea olimpicilor, recompensarea lor şi a tuturor copiilor participanţi la acţiunile uniunii cu tabere şi excursii
- Miting de susţinere a tătarilor din Crimeea
- 18 Mai - Comemorarea Surghiunului
- Simpozioane pe diverse teme - sport, istorie, cultură samd.
- Cursuri de iniţiere de prim ajutor, de autoapărare, etc.
- Parteneriate şi colaborări cu Universitatea Ovidius, instituţii, baza NATO de la M.K.etc.
- Acţiuni de caritate.
- Calendar şi materiale promoţionale.
- Editare şi reeditarea de manuale şcolare, cărţi, dicţionare.
- Înfiinţarea de noi filiale, pentru o reprezentare cât mai vastă.
- Pachete pentru copiii de la cursuri.
- Pachete catre enoriasii nevoiasi de Bayramuri.
- Transport gratuit către cele mai importante evenimente tătăreşti.
La toate acestea se adaugă proiectele din platforma electorală a lui Ersun Anefi, cât şi proiectele şi iniţiativele ce urmează să se desfăşoare în premieră începând cu 2017.
Ersun Anefi - candidatul UDTTMR pe lista ALDE |
Cam despre asta este vorba… Sunt puţine? Nu am păstrat o anumită ordine. Dacă am uitat ceva lăsaţi un comment.
Eu zic că merită. Nu or fi toate făcute la modul profesionist, sau cum vrea fiecare dintre noi, dar pt. a evolua, trebuie să avem cu ce.
Cine are nevoie de confirmare la lista pe care am prezentat-o mai sus, cu multă răbdare răsfoiţi aici:
youtube: https://www.youtube.com/channel/UCHjzEt4aYRrDFveTdY5yE7Q
facebook: https://www.facebook.com/udttmroficial/photos/
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
COMENTARIILE SUNT SUPUSE MODERARII INAINTE DE PUBLICARE!
COMENTARIILE "ANONIM" NU VOR FI PUBLICATE!