Monument dedicat eroilor musulmani
Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, ieri, cu 215 voturi „pentru“, două „abţineri“ şi trei voturi „împotrivă“, propunerea legislativă iniţiată de deputatul UDTTMR, Amet Aledin, prin care doreşte să ridice un monument dedicat eroilor musulmani, care şi-au dat viaţa pentru România, în cele două războaie mondiale. Camera Deputaţilor a fost, în acest caz, cameră decizională. „Este a patra propunere legislativă cu referire la comunitatea tătară, pe care am iniţiat-o şi care devine lege. Pentru construirea monumentului comemorativ, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional alocă UDTTMR suma de 50.000 lei, cu încadrarea în sumele aprobate la bugetul de stat pe anul 2010“, a declarat deputatul constănţean. El a adăugat că monumentul va fi înălţat în curtea Cimitirului Musulman din Constanţa.
telegrafonline.ro
Comentariul meu :
Este laudabila aceasta initiativa, ca si legea de altfel, dar chiar nu se putea gasi un amplasament al acestui monument intr-un spatiu din afara CIMITIRULUI !? Spunand asta ma refer bineinteles la o locatie mai "publica" ci nu atat de "exclusivista". Acesti eroi musulmani , tatari si turci , sunt ai Romaniei si trebuie sa se stie despre ei - nu stiu cati romani vor ajunge vreodata sa afle despre acest monument si existenta unor eroi musulmani ai acestei tari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
COMENTARIILE SUNT SUPUSE MODERARII INAINTE DE PUBLICARE!
COMENTARIILE "ANONIM" NU VOR FI PUBLICATE!