⇒⇐ MEN TATARMAN TATARMAN, DUNYAĞA QOL ATARMAN, YAMANLIQTAN QAȘARMAN, YAQȘILIQMAN YAȘARMAN, QAYDA BARSAM AYTARMAN, MEN TATARMAN TATARMAN!⇐⇐********* Qoș keldĭnĭz saypamĭzğa! Qapımız așıq törĭmĭz boș!

Precizări cu privire la construcția Moscheii din București

0 comentarii
Share/Bookmark
Precizări cu privire la construcția Moscheii din București, personalul clerical și autoritatea care va administra viitorul lăcaș de cult

Odată cu vizita Președintelui Klaus Iohannis în Turcia, a revenit pe agenda publică subiectul moscheii de la București. Potrivit Agenției de presă Agerpres, cu acest prilej, Președintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan, a precizat că ridicarea unei moschei la București ar fi „expresia cea mai frumoasă a dialogului și solidarității dintre cele două țări”. Erdoğan a mai precizat: „În momentul de față, colegii noștri lucrează pentru a obține autorizațiile. Avem și un proiect definitivat, dar în momentul de față vrem să-l dezvoltăm”, a spus Erdogan, citat de Agerpres.

„La rândul său, președintele Klaus Iohannis a confirmat că se lucrează la documentația pentru obținerea autorizațiilor necesare. “S-a ajuns în faza solicitării autorizației de construcție. Chestiunea e de competența primăriei”, a spus Iohannis, citat de aceeași agenție de știri.

În acest context, Muftiatul Cultului Musulman din România a transmis vineri, 1 aprilie, un comunicat de presă, semnat de însuși Muftiul Muurat Iusuf, prin intermediul căruia oferă detalii cu privire la demersurile efectuate în vederea ridicării moscheii, la autoritățile abilitate să se ocupe direct de tot ce înseamnă construcția lăcașului de cult, dar și la un posibil model arhitectural care poate fi ales pentru noua construcție.

Redăm, în continuare, comunicatul de presă integral al Muftiatului Cultului Musulman din România: „Proiectul edificării Moscheii Centrale din Bucureşti, aparținând Comunităţii Musulmane din România, se află în faza preliminară a obținerii certificatului de urbanism.

Muftiatul Cultului Musulman din România are obligaţia ca, pe terenul pus la dispoziţia Secretariatului de Stat pentru Culte prin H.G. nr. 372/2015 de către Guvernul României și dat în folosinţă gratuită pe o perioadă de 49 de ani, în conformitate cu prevederile protocolului de punere în posesie asupra terenului, să construiască un lăcaş de cult în conformitate cu Planul Urbanistic Zonal ce va fi aprobat de Consiliul General al Municipiului București.

Astfel, în baza celor convenite prin protocolul semnat între Secretariatul de Stat pentru Culte şi Muftiatul Cultului Musulman din România, pe terenul sus menționat va fi edificată o moschee cu capacitatea de aproximativ 1000 de persoane, având ca anexe, un loc de abluţiune (spălare ritualică a credincioşilor musulmani înaintea slujbei), casă parohială, bibliotecă şi un centru de asistență socială. Proiectul acestor clădiri va fi avizat de Secretariatul de Stat pentru Culte.

Documentațiile de urbanism și de arhitectură, ce vor trebui să respecte legislația din România vor fi supuse avizării și aprobării autorităților publice de către firme românești autorizate în aceste două domenii. Atunci când lucrările vor fi finalizate, personalul clerical ce va sluji la viitoarea Moschee Centrală din Bucureşti va fi numit, potrivit legislaţiei în vigoare, de către Muftiatul Cultului Musulman din România și își va desfășura activitatea religioasă cu avizul Secretariatului de Stat pentru Culte. Prin urmare moscheea va fi ridicată pentru Cultul Musulman din România, printr-un proiect elaborat, avizat și aprobat în România, pe un teren ce aparține Statului Român, ce se află și se va afla în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, autoritate de specialitate ce-și menține, în numele Statului Român, dreptul de aviz atât asupra construcției cât și asupra celor care vor sluji în ea.

Este de precizat că din punct de vedere confesional, conform Legii 489/2006, musulmanii sunt reprezentaţi în raport cu statul şi cu terţi exclusiv prin autoritatea religioasă a Comunității Musulmane din România, Muftiatul Cultului Musulman din România, care este reprezentat şi condus de Muftiu, având reşedinta în municipiul Constanţa.

Cea mai mare parte din cei aproximativ 70.000 de musulmani din România sunt de rit sunnit, majoritatea dintre ei locuind în județele Constanța, Tulcea, Ilfov, Municipiul București, Brăila, Călărași, Galați, cât și în celelalte județe ale țării.

Religia Islamică şi practicarea Islamului pe teritoriul actual al României are o tradiţie de peste nouă secole, 0,3 % din populația țării declarându-se de această confesiune, conform ultimului recensământ, iar Muftiatul Cultului Musulman din România are în administrare 75 de lăcaşuri de cult islamice.

Cel mai vechi lăcaş de cult musulman din România funcţionează în Municipiul Mangalia, moscheea monumentală Esmahan Sultan, construită în anul 1525.

În Municipiul Constanţa, finalizată în 1913, se află Moscheea Regală „Carol I”. Construcție monument istoric, această moschee poate fi, în opinia Muftiatului Cultului Musulman din România, prin dimensiuni și armonia volumetrică, un posibil model arhitectural pentru noul lăcaş de cult ce urmează să fie proiectat în București.”

sursa:interetnica.ro